Andrei Ivan nu traversează cea mai bună perioadă a carierei. Atacantul lui FC Krasnodar are probleme în zona inghinală și a fost nevoit să se opereze. Ivan a publicat o imagine cu el după operație, la care a atașat un mesaj de autoîncurajare: „Promite-ți ca indiferent cât de greu o sa fie , nu vei renunța la visurile tale.„
Jucătorul de 20 de ani a plecat în vară de la Craiova la FC Krasnodar, în încercarea de a face următorul pas în carieră. Dar s-a confruntat cu mult ghinion. Mai întâi, nu a putut juca la noua sa echipă din cauză că a durat ceva să primească permisul de muncă. Apoi, a prins doar 6 minute în campionatul Rusiei.
Însă problemele nu s-au oprit aici. Andrei Ivan s-a accidentat în zona inghinală și a avut nevoie de operație. Intervenția chirurgicală a avut loc la o clinică din Germania și este de așteptat să se recupereze în mai puțin de o lună. Ivan a postat pe conturile de socializare o imagine cu el, în care arată că se simte bine.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER